Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

1024 de speranţe ANL

Consiliul Local a aprobat joi lista solicitanţilor de locuinţe ANL, care cuprinde nu mai puţin de 1024 de familii care aspiră la o casă.

Totodată, aleşii locali au modificat anexa HCL nr.594 din 2006 referitoare la atribuirea de locuinţe din fondul ANL persoanelor evacuate din locuinţe ca urmare a retrocedărilor acestora. Trei apartamente ANL sunt libere pentru familiile evacuate.

Consilierii locali nu au reuşit să găsească o soluţie la o problemă spinoasă: foarte mulţi dintre solicitanţii de locuinţe ANL au acelaşi punctaj. Cum vor fi departajaţi?

Primarul Dumitru Nicolae a propus departajarea lor alfabetică, dar unii aleşi s-au împotrivit propunând să se apeleze la tragere la sorţi.

O altă propunere a fost să se ţină seama de vechimea cererii depuse de solicitanţii de case. Din păcate acest criteriu este deja punctat şi nu ar fi corect să fie folosit de două ori.

Liberalul Maricel Oancea a propus efectuarea de anchete sociale pentru departajare, dar primarul i-a spus că în acest fel pot apărea complicaţii inutile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.