ATOP a intrat în pâine
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, a participat vineri, 27 februarie, la prima şedinţă a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP).
Pe ordinea de zi s-au aflat aprobarea raportului de evaluare a activităţii desfăşurate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi în anul 2008, aprobarea planului strategic anual privind principalele obiective de acţiune ale IPJ şi aprobarea planului de activităţi pe anul 2009 al ATOP Galaţi.
„Am ţinut să fiu prezent la prima şedinţă a ATOP, având în vedere că a trecut ceva vreme de când vechea structură şi-a încetat activitatea şi ţinând cont de faptul că începem acum activitatea în noua formulă. Sunt câteva chestiuni pe care trebuie să le reglementăm şi aici amintesc solicitarea IPJ vizavi de combustibilul pentru maşinile pe care le avem la dânşii. Avem o problemă pe buget şi o să vedem cum o vom reglementa pe parcurs.
Vă pot spune că abonamentele pentru GPS sunt făcute, la fel şi asigurările CASCO pentru aceste maşini”, a precizat şeful CJ Galaţi, Eugen Chebac.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.