Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mii de gălăţeni au petrecut revelionul în aer liber: Un spectaculos foc de artificii pe muzică a marcat intrarea în 2013 (VIDEO)

Gălăţenii şi-au luat revanşa pentru anii în care se uitau cu jind cum petrec alte oraşe mari de Revelion, iar ei se simţeau ca în ultimul cătun amărât, uitat de distracţie şi de autorităţi. De această dată, gălăţenii au avut toate motivele să iasă în stradă şi să se bucure de aproape şase ore de concert extraordinar, de folclor românesc şi de vedete internaţionale, dar şi de un spectaculos foc de artificii pe muzică. Miile de petrecăreţi care au umplut platoul din faţa Sălii Sporturilor au numărat alături de Sandra, Cpt Jack şi de primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, ultimele secunde ale anului 2012, în vreme ce un ceas uriaş era proiectat pe clădirea Spitalului Judeţean. Cerul Galaţiului s-a luminat şi s-a umplut de strălucire minute în şir. Un extraordinar foc de artificii a marcat intrarea în Noul An. Au fost, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei municipiului Galaţi, Mihai Costache, 1.120 de „lovituri” – suficiente ca să „împuşte” ghinionul - şi câteva sute de kilograme de material pirotehnic. Gălăţenii au savurat din plin spectacolul de culoare şi lumină sincronizat de minune cu fondul muzical, apoi au pornit spre case unde au continuat petrecerea.


Din păcate, nu au lipsit nici stângăciile sau, ca să le spunem pe nume, gafele. Deşi Primăria a anunţat că se va închide circulaţia pe strada Stadionului, de la McDonald’s şi până la intersecţia cu strada Laminoriştilor, acest lucru nu s-a mai întâmplat, mulţimea făcându-şi loc printre maşini. O altă problemă de organizare a fost şi faptul că spectacolul a început mult mai devreme decât fusese anunţat iniţial: în loc de ora 21.00, a fost 18. Aşa se face că, la ora 19.30, când Daniela Condurache cânta de mama focului „Trandafir de la Moldova”, publicul era format doar din câteva zeci de persoane. Unii spectatori au fost dezamăgiţi că au ratat regalul folcloric al Revelionului, chiar dacă vedetele internaţionale Deniz Cem, Cpt Jack şi Sandra au fost la înălţime!

Una peste alta, am avut un revelion internaţional, un spectaculos foc de artificii, s-a spart monotonia şi să sperăm că revelionul următor va fi şi mai reuşit! La mulţi ani!

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.