Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Patru copii intoxicaţi cu fum, în urma unui incendiu la un bloc din Micro 40

Un incendiu s-a produs miercuri seară într-un apartament cu o cameră situat la parterul unui bloc din cartierul Micro 40. Patru copii cu vârste cuprinse între doi şi şase ani au avut de suferit, ei intoxicându-se cu monoxid de carbon în timp ce părăseau blocul. Din fericire, nu s-au înregistrat şi alte astfel de cazuri.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiului ce a izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc. Incendiul s-a produs, se pare, datorită faptului că proprietarul a lăsat aragazul aprins şi a părăsit locuinţa.

O perdea a luat foc, iar flăcările s-au extins cu repeziciune, au relatat reprezentanţi ai ISU. În momentul intervenţiei pompierilor, din apartamentul respectiv ieşea un fum dens, iar pentru că prin preajmă se afla o conductă de gaze a fost necesară evacuarea tuturor locatarilor din bloc.

"În timpul evacuării, patru copii au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon. Pentru doi dintre aceştia s-a impus transportul la Spitalul Clinic de Urgenţă, numai că bunica unui copil de doi ani s-a împotrivit acestui lucru, iar copilul nu a mai ajuns la spital. Cel de-al doilea, un copil de şase ani, a fost transportat la spital, dar se afla în stare destul de bună", a declarat dr. Mihai Polinschi, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Incendiul a fost stins după aproximativ o oră, iar apartamentul cu o cameră în care au izbucnit flăcările a fost afectat serios, toate bunurile din casă fiind distruse.

Cercetările pompierilor vor continua însă pentru stabilirea exactă a motivelor ce au dus la izbucnirea flăcărilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.