Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Dezbatere publică: Asociaţiile de proprietari contestă contractele cu Calorgal

„Nu semnăm contractele cu Calorgal!”


Aceasta a fost poziţia fermă exprimată de zecile de reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari care au umplut, miercuri seara, Casa de Cultură a Sindicatelor, la dezbaterea organizată de Federaţia Judeţeană a Asociaţiilor de Proprietari (FJAP). Interesul faţă de contractele şi convenţiile de facturare individuală propuse de Calorgal a fost major, dovadă că discuţia s-a mutat din sala mică a Casei de Cultură, devenită neîncăpătoare, în cea mare. Principala nemulţumire exprimată de cei prezenţi a vizat faptul că la discuţii nu a fost prezent nimeni din partea Calorgal şi a Primăriei, care să le explice care va fi viitorul încălzirii în Galaţi. Organizatorii întâlnirii, soţii Laurenţiu şi Antoaneta Gafiţuc, preşedintele şi prim-vicepreşedintele FJAP, au considerat, însă, că nu era oportun să fie prezente şi autorităţile.
În schimb, au prezentat un amplu material care pune faţă în faţă contractul cu Calorgal şi Ordinul nr. 483 din 2008 privind aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei termice şi au punctat acele articole care se abat de la prevederile legale. Temerile exprimate de participanţi, referitoare la rapiditatea cu care li se cere semnarea documentelor, au sporit.
Sugestia soţilor Gafiţuc a fost să fie convocate adunări generale ale asociaţiilor de proprietari, să fie înştiinţate cu privire la clauzele noilor contracte şi să se prezinte obiecţiunile celor de la Calorgal. Variantele de lucru ar fi fost fie să negocieze individual noile contracte, fie să existe la nivelul oraşului o comisie de negociere împuternicită să facă acest lucru pe baza propunerilor, sugestiilor şi amendamentelor prezentate la contractul propus de Calorgal.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.