Consilierii, în şedinţă extraordinară. Cine va primi subvenţii de la bugetul local?
Aleşii locali se vor întruni în această după-amiază, în şedinţă extraordinară, pentru a lua o serie de decizii cu caracter social. Vestea bună pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat din Galaţi este că, în sfârşit, se va aproba cuantumul şi numărul burselor care li se cuvin. Iar olimpicii oraşului ar putea primi lunar burse de merit de 150 de lei, nu de 50 cât luau anul trecut.
Şi tot astăzi aleşii vor rezolva o problemă care trenează de la începutul anului - finanţarea asociaţiilor şi fundaţiilor care desfăşoară activităţi caritabile. Recent, aleşii au stabilit care vor fi liniile prioritare pentru subvenţionarea pe anul 2013 a asociaţiilor şi fundaţiilor, unităţilor de asistenţă socială. Vor fi avute în vedere, în ordinea importanţei, următoarele categorii de persoane beneficiare: copiii, tinerii, persoanele cu dizabilităţi încadrate într-un grad de handicap, victimele violenţei în familie, persoanele vârstnice şi celelalte persoane aflate în dificultate, respectiv persoanele şi familiile cu venituri mici.
Tot astăzi, consilierii vor hotări care sunt ONG-urile cu care vor încheia convenţii de susţinere a serviciilor de asistenţă socială sau a serviciilor comunitare pentru persoane vârstnice.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.