Miniştrii Niţă şi Nica s-au întâlnit astăzi cu şefii ArcelorMittal Galaţi
Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, şi ministrul pentru societatea informaţională, Dan Nica, s-au întâlnit, marţi, cu directorul combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, şi cu country managerul ArcelorMittal România, Ionel Borş, discuţiile dintre cele două părţi axându-se pe preţul ridicat al energiei electrice, care afectează stabilitatea marilor consumatori, a anunţat compania, printr-un comunicat, cu puţin timp în urmă. Întrevederea a avut loc pe platforma siderurgică.
“Conducerea companiei a precizat că, în calitate de mare consumator de energie, este preocupată de tariful final al electricităţii, deoarece factura totală reală include, pe lângă preţ, toate costurile suplimentare pentru: transport şi distribuţie, certificate verzi, taxe de cogenerare, costurile de echilibrare şi accize”, a declarat, la finalul întâlnirii, purtătorul de cuvânt al combinatului, Dorian Dumitrescu, subliniind din nou nevoia de sustenabilitate a activităţilor industriale din România.
ArcelorMittal Galaţi a plătit anul trecut suprataxe în valoare totală de 43 de milioane de euro, în plus faţă de preţul energiei consumate efectiv, potrivit unei declaraţii recente a ministrului Constantin Niţă.
Potrivit lui Dorian Dumitrescu, oficialii ArcelorMittal le-au vorbit celor doi miniştri şi despre necesitatea amânării liberalizării tarifelor la gaze, “pentru a evita un impact major asupra consumatorilor industriali din România”.
Guvernul nu a comunicat nimic, deocamdată, despre întâlnirea de la Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.