Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Atenţie, şoferi! Trafic restricţionat pe Faleza Superioară. În zonă vor fi, sâmbătă şi duminică, mai multe spectacole

Primăria oraşului anunţă că sâmbătă şi duminică traficul autovehiculelor pe Faleza Superioară (Bulevardul Marii Uniri) va fi restricţionat, de la intersecţia cu strada Prelungirea Traian şi până la intersecţia cu strada General Alexandru Cernat. Municipalitatea a luat această măsură pentru a le da liber pasionaţilor de ciclism şi role.
Dacă tot vă place sportul aflaţi că atât sâmbătă cât şi duminică, pe cele două terenuri de baschet “trei la trei” amplasate pe Faleza Superioară, tinerii campioni ai clubul "Phoenix" vor face demonstraţii şi antrenamente, dimineaţa, urmând ca după amiază şi seara, cele două panouri montate pe stradă să poată fi folosite în competiţii, fie şi ad-hoc, de baschet. Şi tot în cursul dimineţilor, anunţă Primăria, antrenorul Doru Dorobăţ şi practicanţi de fitness urban vor avea antrenamente deschise, cu şi pentru public.
Potrivit Primăriei, tot în weekend, pompierii vor expune tehnică de stingere a incendiilor, echipaje SMURD vor prezenta o autospecială de intervenţie, iar o echipă a Serviciului de Ambulanţă Galaţi va fi prezentă pentru a explica trecătorilor măsuri de prevenire a efectelor caniculei.
Duminică, în cursul dimineţii, Clubul de Turism Montan şi Nautic Albatros va oferi o demonstraţie de caiac-canoe pe Dunăre, iar facultăţile gălăţene îşi vor promova ofertele educaţionale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.