Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Explozie de infecţii respiratorii! Peste o mie de copii din Galaţi sunt răciţi

Infecţiile respiratorii se răspândesc cu viteza luminii printre gălăţenii care fac coadă la medicii de familie, dar şi la farmacii în căutarea leacurilor care să îi ajute să treacă cu bine de boală. Numai în ultima săptămână, 2.861 de persoane, adulţi şi copii, au cerut ajutorul specialiştilor prezentând simptomele unor viroze.
"79 au fost pacienţi cu simptome suficient de grave cât să impună internarea în spital. Categoria de vârstă cea mai afectată o reprezintă copiii între 5 şi 14 ani, 1040 de minori regăsindu-se, oficial, în această situaţie", a explicat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.
Nici bolnavii de pneumonii nu sunt puţini, dintre cele 281 de cazuri raportate, 101 fiind internate în spital. 64 dintre pacienţi sunt minori cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani.
"Din fericire, la nivelul judeţului nu am avut înregistrat niciun deces din cauza infecţiilor respiratorii şi nici o suspiciune de gripă. Le recomandăm în continuare gălăţenilor să se îmbrace adecvat, să consume alimente bogate în vitamine şi minerale, să se prezinte la medic de al primele simptome de răceală şi să nu ia medicaţie după ureche mai ales când vine vorba de antibiotice", conchide directorul DSP.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.