Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dializaţii şi gravidele, în pericol pe timpul iernii! Iată ce fac autorităţile pentru a evita problemele

Pentru că prognozele meteo anunţă că, în circa o lună, vom avea parte de prima ninsoare, autorităţile medicale nu mai vor să fie prinse pe picior greşit şi îşi iau din timp măsuri. Cum cele mai dificile intervenţii pe timp de iarnă rea au fost cele pentru transportarea persoanelor care aveau nevoie de dializă sau a femeilor însărcinate care trebuiau să nască, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a început de pe acum să-i ia în evidenţă pe gălăţenii care se încadrează în aceste două categorii.
"Am început catagrafierea persoanelor dializate şi a gravidelor aflate aproape de termen pentru a avea o evidenţă clară. Noi am lansat recomandarea ca persoanele care se află în localităţi îndepărtate, greu accesibile, să fie scoase de acolo înainte de căderea ninsorilor abundente", a specificat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.
În paralel cu evidenţierea persoanelor cu nevoi speciale, DSP a anunţat că vor fi contactate firmele care transportă dializaţii pentru a se asigura că aceste îşi vor lua din timp măsurile necesare privind echiparea maşinilor, astfel încât să nu mai fie nevoie de aducerea şenilatelor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.