Trei dintr-o lovitură / Ambulanţă răsturnată pe Bulevardul George Coşbuc
O ambulanţă aflată în misiune către pacientul care avea nevoie de ajutor medical s-a răsturnat în această seară pe bulevardul George Coşbuc. După cum am aflat de la subinspectorul Iulian Matei, din cadrul Poliţiei Rutiere Galaţi, ambulanţa avea semnalele acustice pornite şi se îndrepta spre strada Brăilei. La intersecţia Coşbuc cu strada Mihail Kogălniceanu, ambulanţa a fost lovită din partea dreaptă de către un autoturism Renault al cărui şofer nu a observat semnalele acustice ale salvării şi nu a acordat prioritate. În urma impactului, ambulanţa s-a răsturnat şi a lovit un alt autoturism aflat la semafor. În afara faptului că toate cele trei vehicule implicate au fost avariate, nu au existat victime. În caz se fac cercetări.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.