Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galaţiul, pe harta „Românii au Talent”/ Micii samurai de la Akikai au intrat în competiţia de la Pro Tv

Cel de-al patrulea sezon al emisiunii „Românii au Talent” a debutat în forţă, vineri seara, la Pro Tv, chiar de pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi. Oraşul de la Dunăre a fost inclus pe harta preselecţiilor celebrului show devenit fenomen naţional după ce, la fiecare sezon de până acum, gălăţenii au făcut furori.
Arte marţiale pe muzică
Scena gălăţeană a devenit ringul unei spectaculoase demonstraţii de arte marţiale pe muzică. Trupa Akikai Junior (7 -12 ani) a ţinut publicul cu sufletul la gură: mişcări de karate graţioase sau fulgerătoare, salturi acrobatice, momente de echilibru, dar şi de luptă corp la corp, totul perfect sincronizat cu fondul muzical antrenant. „Copiii atomici”, după cum i-a numit Smiley, au primit aplauzele publicului şi s-au calificat în etapa următoare a concursului, primind trei de „Da” din partea juriului format din Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu. „Vă felicit, sunteţi un exemplu pentru toţi copii din România”, le-a spus micilor karatişti Mihai Petre. Dacă pe scenă sportivii au rămas serioşi asemenea unor samurai, în culise s-au dezlănţuit, oferind o adevărată explozie de bucurie. Trebuie spus că la primul sezon al emisiunii „Românii au Talent”, Clubul Sportiv Akikai din Tecuci a uimit o ţară întreagă, ajungând până în marea finală a concursului.
Momente unice, dar şi penibile
Tot pe scena de la Galaţi s-a petrecut o premieră: cvintetul Anatoly din Braşov a primit biletul de aur, calificându-se direct în semifinală, drept recompensă pentru momentul muzical excepţional pe care l-a realizat.
După două demonstraţii de dans penibile - un concurent a ţopăit ca broasca pe melodia „Amintirile” a trupei „Trei Sud Est”, iar un altul a încercat fără succes să o imite pe Lady Gaga - a urmat o scenă controversată de-a dreptul, cu  „Cicciolina”. În rol de starletă sexy, în rochie roşie, cu un decolteu adânc, era de fapt Romulus, un bărbat venit cu trenul la Galaţi, pentru a-şi dovedi talentul de divă seducătoare. „Îmi pare rău, nu am înţeles nimic din momentul tău, în schimb îmi plac picioarele tale”, l-a consolat Andra, în vreme ce necruţătorul Mihai Petre i-a calificat apariţia colorată drept una de coşmar, rugându-se să nu-l viseze la noapte.


Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.