Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

De Paşti, Lucian Bute a ciocnit ouă de struţ!

Exagerăm! Campionul mondial la box Lucian Bute şi-a petrecut sărbătorile acasă, la Pechea. Împreună cu familia şi cu… zece pompieri, în frunte cu al lor general!

Nu, din fericire nu s-a produs nici un incendiu, dar „…i-am zis lui Lucian, când a fost în vizită la noi, la Garnizoană, la începutul lunii, că aş vrea să-i cunosc părinţii care l-au educat aşa de frumos”, îşi aminteşte generalul Viorel Zaharia, comandantul inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi.

Iar lui Bute atât i-a trebuit să audă, că a şi lansat invitaţia: „Poftiţi la mine, de Paşte!”.

„Şi el, şi familia lui sunt oameni deosebiţi. Primitori, de viaţă… A fost extraordinar – am stat la masă, am povestit şi, cum era şi normal, le-am făcut şi un cadou, doar veneam pentru prima dată în casa lor! Primul dar a fost un ou de struţ – că doar era Paştele, dar un ou pictat de maestrul Viorel Baciu. Apoi, i-am dat lui Lucian un CD conceput de noi, cu imagini din Galaţi şi cu câteva dintre misiunile pompierilor. Vrem să nu uite de acasă şi poate aşa îi mai trece şi dorul…”, spune generalul Zaharia.

Campionul s-a întors în Canada. Sărbătorile sunt de-abia la început acasă, lângă Dunăre, dar pentru el antrenamentele au acum prioritate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.