CFR SA a SUSPENDAT contractul de muncă al directorului sucursalei Galaţi
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a suspendat contractul individual de muncă al directorului Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi, Laurenţiu Seceleanu, în urma deciziei de arest la domiciliu, luată împotriva acestuia într-un dosar de cercetare la Tribunalul Cluj,au anunţat astăzi reprezentanţii companiei, printr-un comunicat.
Potrivit documentului, Laurenţiu Seceleanu nu mai îndeplineşte funcţia de director al SRCF Galaţi, acestuia fiindu-i suspendat contractul individual de muncă, conform Codului Muncii, art. 50, litera g. Măsura a fost luată în urma deciziei, de arest la domiciliu, a Tribunalului Cluj, în Dosarul nr. 5651/117/2014, din 30 octombrie 2014.
IATĂ comunicatul ==>> http://www.cfr.ro/index.php/comunicate-de-presa/comunicate-de-presa-2014/2153-comunicat-de-presa-31-10-2014-2
Vom reveni cu amănunte.
Vă reamintim că, în urma percheziţiilor efectuate la data de 29 octombrie a.c. de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, în 22 de locaţii din Galaţi, Bucureşti, Cluj şi Ilfov, într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2012-2014, şapte persoane au fost reţinute, printre acestea numărându-se şi directorul Laurenţiu Seceleanu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.