Atenţie, ŞOFERI! Trei zile de RESTRICŢII în TRAFIC
Primăria Galaţi anunţă trei zile de restricţii în trafic, necesare pentru buna desfăşurare a manifestărilor religioase organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos pentru prăznuirea patronului spiritual al oraşului, Sfântul Apostol Andrei.
Astfel, miercuri, 26 noiembrie, între orele 14,00 şi 17,00, circulaţia va fi închisă complet pe strada Domnească, pe segmentul cuprins între străzile Brăilei şi Vasile Alecsandri, pentru procesiunea religioasă de aducere în Galaţi a moaştelor Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.
Restricţii vor fi şi joi, 27 noiembrie, în intervalele orare 8,00 - 9,30 şi 11,30 - 13,00, pe segmentul cuprins între străzile Basarabiei şi Dimitrie Bolintineanu (la statuia lui Al. I. Cuza).
Sâmbătă, 29 noiembrie, între orele 18,30 şi 20,30, va fi restricţionat segmentul cuprins între străzile Basarabiei şi Vasile Alecsandri. În acelaşi interval orar vor fi închise circulaţiei strada Melchisedec Ştefănescu (Vultur), între străzile Domnească şi Mihai Bravu, şi strada Mihai Bravu, între străzile Basarabiei şi Vasile Alecsandri.
Primăria le recomandă conducătorilor auto să evite pe cât posibil străzile cu restricţii de circulaţie, să folosească rute ocolitoare şi să respecte semnalele agenţilor de circulaţie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.