Şeful statului, Klaus Iohannis, l-a propus pe Eduard Hellvig director la SRI
Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, 19 februarie, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), a transmis mediafax.ro.
"Ambele servicii secrete au rămas fără director, atât SRI, cât şi SIE. În ultimele săptămâni, datorită unor evoluţii, SRI a fost de foarte multe ori în atenţia publicului. Am considerat că este nevoie ca la SRI să existe o echipă completă. Îl propun pe Eduard Hellvig director la SRI. În perioada următoare voi face o nominalizare şi la SIE", a declarat şeful statului.
Numele lui Hellvig, în prezent europarlamentar, a fost vehiculat în ultimul timp pentru a ocupa postul de director al SRI, rămas liber după demisia lui George Maior.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.