Direcţia Generală Anticorupţie a început o anchetă la IJP Bacău, legată de un concurs de admitere
Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a ridicat de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, mai multe dosare, legate de un concurs de admitere desfăşurat în decembrie anul trecut, în care sunt vizaţi mai mulţi membri din conducerea inspectoratului.
“Am emis o adresă prin care sunt cerute pentru punerea la dispoziţie a unor înscrisuri, privind ultimul concurs de angajare la IPJ Bacău, care vizează mai mulţi ofiţeri cu funcţii de conducere”, a confirmat subinspectorul Roland Filipescu, ofiţer DGA Bacău, transmite corespondentul NewsIn.
Fapta este încadrată la luare de mită şi trafic de influenţă. Potrivit unor surse din IJP Bacău, cei vizaţi în mod direct sunt comandantul IPJ, comisarul şef Ştefan Alexa, şi unul dintre adjuncţii săi, comisarul şef Ionel Mirica. “Eu sunt în concediu de două zile, pentru o săptămână. Am auzit că sunt doar nişte verificări, în baza unor informaţii sau reclamaţii. Nu văd însă ce probleme ar fi, mai ales că acel concurs de angajare din luna decembrie a anului trecut a fost direct supravegheat de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă - DGIPI. Nu au fost contestaţii ulterioare. Eu sunt la dispoziţia anchetei. Nu am ce să ascund. Cine a greşit să plătească”, a declarat comisarul şef Alexa.
Comisarul şef Vasile Oprişan, inspector adjunct IPJ, a confirmat şi acesta că s-au cerut dosare. “S-au cerut dosarele de angajare, dar şi dosare cu autoturismele oprite în teren în urma controalelor efectuate cu ocazia activităţilor desfăşurate de lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere. Nimic concret însă, fără nume exacte sau date”, a spus el.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.