Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

AVERTIZARE METEO: Răcire accentuată şi precipitaţii mixte în toată ţara, în zilele următoare. Cum va fi vremea la Galaţi

Meteorologii au emis o informare meteo privind alterarea vremii în următoarea perioadă. Informarea este valabilă până miercuri, 22 aprilie, la ora 18,00. Se vor semnala: o răcire accentuată în toată ţara, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului şi brumă. La munte şi, trecător, în nordul şi centrul ţării, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi mixte. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de peste 55-65 km/h, iar pe crestele montane înalte vor fi rafale de peste 80-90 km/h. În cursul nopţilor şi al dimineţilor, se va produce brumă, local în regiunile nordice şi centrale, precum şi în zona subcarpatică şi izolat în restul teritoriului.

La Galaţi, duminică, 19 aprilie, va fi parţial înnorat şi vor fi aproape 15 grade Celsius. Luni, marţi şi miercuri va fi mai mult înnorat, cu şanse mari de precipitaţii în a doua zi a săptămânii - de 90 la sută. Luni - temperatura va fi de circa 14 grade Celsius, iar marţi şi miercuri - de până la 13 grade Celsius. Începând de joi, vremea se va încălzi, când mercurul în termometre ar urma să ajungă la aproximativ 16 grade Celsius, potrivit meteorologilor.


 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.