Profet, dar nu pentru ţara lui
* În Spania, mai mulţi marocani decât români - Comunitatea de români din Spania a fost detronată, ca număr de imigranţi în Peninsula Iberică de comunitatea marocană, după ce a deţinut supremaţia începând din 2004. Declinul este atribuit crizei economice, şi nu programelor care promovează întoarcerea în ţară. Comunitatea română din Spania s-a redus în primul trimestru al anului 2009 cu 6 la sută, ajungând la 675.481 de locuitori, aceasta fiind prima scădere a numărului românilor din 2004 până în prezent, conform datelor Ministerului Muncii şi Imigraţiei. Astfel, România nu mai este ţara care a dat cei mai mulţi imigranţi Spaniei, Marocul ocupând acum poziţia de lider.
* Interdicţie la vot - Deputatul democrat-liberal William Brânză nu a fost lăsat să voteze pentru statul român. Aflat în Spania, unde a promovat lista candidaţilor PD-L pentru alegerile europarlamentare, William Brânză a mers duminică, însoţit de echipa sa, să îşi exercite dreptul de vot. La Consulatul din Castellon, acesta a aflat cu stupoare, de la vice-consulul Dan Costinaş, că este înscris pe lista spaniolă şi nu mai poate vota pentru români. "Nu am fost informat că figurez pe lista spaniolă şi nici nu mi s-a solicitat acordul în acest sens, motiv pentru care consider că am fost înscris ilegal, îngrădindu-mi-se dreptul de a vota. Grav este că în această situaţie sunt alţi 50.000 de români din Spania, care pleacă supăraţi de la secţiile de votare că nu îi pot vota pe europarlamentarii români" - a declarat deputatul William Gabriel Brânză. Cu alte cuvinte, profet, profet, dar nu în ţara lui.
* Basarabenii din Belgia felicită opoziţia din ţara de origine - Comunitatea Basarabenilor din Belgia (CBB) felicită partidele de opoziţie din Basarabia pentru verticalitatea şi curajul politic fără precedent de care au dat dovadă în perioada post-electorală, în pofida presiunilor politice extrem de puternice din partea partidului de guvernământ. De asemenea, CBB cere depolitizarea neîntârziată a radiodifuziunii naţionale, aservită puterii, dar plătită de contribuabili, pentru ca aceasta să servească excluziv interesele democratice ale ţării în campania electorală pentru alegerile anticipate iminente.
* Luptă pentru prezumţia de nevinovăţie - Partidul Identitatea Românească cere ministrului Angelino Alfaro, printr-o scrisoare deschisă, ca justiţia să renunţe la practica arestării românilor şi inculpării lor în public, făcându-se apel la respectarea legii prezumţiei de nevinovăţie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.