Scandalagiu potolit cu focuri de armă
Un magazin de piese auto din Tecuci a fost, în urmă cu două zile, scena unor întâmplări mai puţin obişnuite. Un muşteriu nemulţumit de piesele pe care le cumpărase şi care îi fuseseră montate la maşină, a vrut să se răzbune pe proprietarul magazinului. Pentru a fi bine înţeles, respectivul a scos un cuţit cu care a ameninţat şi pe care a vrut chiar să-l folosească.
"Poliţiştii din Tecuci au fost sesizaţi de M. Dumitru de 39 ani, din Tecuci, proprietarul unui magazin de piese auto, de faptul că a fost atacat cu un cuţit, de un individ. În urma sesizării primite, poliţiştii s-au deplasat la locul faptei şi au stabilit că M. Dumitru şi G. Istvan de 27 ani, din Tg. Mureş, au avut o neînţelegere cu privire la montarea unei piese auto. Între cei doi a izbucnit un conflict, G. Istvan l-a atacat cu un cuţit cu lama de 22 cm pe M. Dumitru, iar acesta, pentru a se apăra, a tras două focuri de armă în plan vertical, cu un pistol pe care îl deţine în mod legal", a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.
Cercetările oamenilor legii au relevat faptul că proprietarul magazinului respectiv nu a făcut altceva decât să se apere, în vreme ce G. Istvan este cercetat în stare de libertate pentru port ilegal de armă albă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.