Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CORNELIU VADIM TUDOR, fondatorul PRM, a MURIT

Fondatorul Partidului România Mare (PRM) Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni după-amiază, 14 septembrie, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău, a relatat mediafax.ro.

Starea lui Corneliu Vadim Tudor s-a agravat după ce a fost internat, luni dimineaţă, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, aici suferind un infarct, motiv pentru care a fost supus unei intervenţii chirurgicale. La câteva ore după intervenţia chirurgicală, Corneliu Vadim Tudor a decedat, potrivit unor surse medicale.

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a ajuns de urgenţă la spital acuzând probleme respiratorii, anunţa luni dimineaţă presa centrală. Corneliu Vadim Tudor suferea de edem pulmonar acut. În ultimii ani, Vadim Tudor a ajuns de mai multe ori la spital, el suferind şi de diabet şi probleme cardiace.

Corneliu Vadim Tudor s-a născut în 28 noiembrie 1949, în Bucureşti, a fost scriitor, politician şi jurnalist. Este fondatorul Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European şi fost senator. Corneliu Vadim Tudor era căsătorit şi avea două fiice.

Sursa foto: Mediafax - Octav Ganea

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.