Tineretului II, strada-coşmar
…altfel ai toate şansele să îţi rupi picioarele sau să îţi bagi nefericita maşină în service. Pentru că în cazul în care nu călăreşti o minune capabilă să bată drumurile forestiere sau să sară din prăpastie în povârniş, pe la vreo competiţie sau alta de offroad, sigur eşti un om mort.
Reporterii „Vieţii libere” au străbătut cu mare frică şi jenă pentru maşina redacţiei strada GĂLĂŢEANĂ, pe numele ei TINERETULUI II (staţi departe de ea, dacă puteţi, vă rugăm), în spate la General, stradă care arată puţin mai rău decât dacă ar fi fost lovită în mod repetat de bombe şi meteoriţi.
Pe aici, oamenii merg cu pasul beţivului – nu de alta, dar nu ai loc să pui piciorul în linie dreaptă, fără să rişti să ţi-l scoţi din încheietură, iar maşinile se târăsc cu un ameţitor 5 km/h, care face să huruie motoarele, îngroapă roţile, înfundă scuturile şi ucide mândria de a avea carnet.
Dacă vrem senzaţii extreme – pe banii şi riscul dumneavoastră – să mulţumim Primăriei locale pentru că minunata râpă, pardon, stradă Tineretului II este fix la nasul nostru, în plin oraş. Asta pentru că suntem nişte contribuabili cuminţi şi ştim să plătim taxe, ca şi reparaţii sau doctori, nu?!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.