Institutul Cantacuzino a confirmat al 36-lea caz de gripă porcină din România, la o elevă din Iaşi
Institutul Cantacuzino a confirmat, miercuri, al 36-lea caz de gripă porcină din România, la o elevă din Iaşi, au declarat, pentru NewsIn, oficiali din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS).
"Numărul cazurilor de persoane diagnosticate cu A/H1N1 de la Iaşi a ajuns la zece. Pacienţii se află internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, sub tratament cu antivirale şi sunt fie din grupul de 22 de britanici, fie contacţi ai membrilor grupului", a explicat oficialul MS.
Un grup de 22 persoane (19 adolescenţi şi 3 profesori) din Marea Britanie a ajuns pe 23 iunie la Iaşi pentru a participa la un proiect social la un centru de plasament pentru copii cu deficienţe psihice şi motorii.
Până la această dată, în România s-au înregistrat 36 de cazuri de infectare cu virusul gripal A/H1N1.
Primul caz din România a fost confirmat pe 23 mai, fiind vorba de o femeie de 30 de ani, care a venit din SUA.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.