Doi poliţişti recuperau bani de la datornici, folosindu-şi uniforma ca mijloc de intimidare
Doi agenţi de poliţie suceveni au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi, vineri, pentru arestare, după ce ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au strâns probe care atestă că poliţiştii recuperau la cerere sume de bani de la datornici folosind uniforma ca mijloc de intimidare.
Potrivit unor surse judiciare, joi, sediul postului de poliţie din localitatea Tulpicani, judeţul Suceava, şi domiciliile agenţilor Daniel Jitaru şi Toader Olaru au fost percheziţionate sub coordonarea procurorilor de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie. Existau informaţii că agenţii sunt autorii mai multor abuzuri, că solicitau bani pentru a nu întocmi dosare penale şi chiar interveneau pe lângă alţi colegi pentru a măslui dosarele celor care ofereau bani. Astfel, cei doi sunt acuzaţi de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi furnizare de date cu caracter special.
Cercetările de până acum arată că Jitaru a cerut, în luna aprilie, 2.000 de lei unui sucevean pe care îl prinsese băut la volan. Mai mult decât atât, în luna iunie, Jitaru şi Olaru s-au echipat în uniforme şi au constrâns un alt sucevean să-şi plătească datoria pe care o avea la un afacerist. În schimbul "serviciului", cei doi au primit câte 600 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.