LOVITURĂ pentru mai mulţi PESCARI din judeţul Galaţi
Patru bărbaţi din nordul judeţului, cunoscuţi că se ocupau cu pescuitul la scară largă, au ajuns în atenţia poliţiştilor din cauza uneltelor pe care le foloseau la prinderea peştilor.
În baza unor informaţii care indicau că utilizau scule pe care nu ar fi avut voie să le deţină, cei patru au fost "vizitaţi" de poliţişti, pe raza localităţilor Furcenii Vechi şi Furcenii Noi, din comuna Cosmeşti, unde au fost găsite numeroase unelte de mari dimensiuni, despre care se crede că au fost folosite la pescuit.
Astfel, în posesia pescarilor cu vârste cuprinse între 41 şi 50 de ani, au fost găsite zece plase monofilament, lungi de câte 50 de metri, şi alte trei unelte de pescuit comercial cu dimensiuni similare, a căror deţinere este strict limitată de lege. Toate uneltele au fost ridicate în vedera confiscării, astfel că pescarii nu vor mai putea, cel puţin o perioadă, să le folosească. Totodată, ei sunt cercetaţi penal pentru braconaj piscicol.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.