Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un PORTOFEL plin cu bani a fost PIERDUT în sediul Tribunalului Galaţi

O septuagenară din Brăila, care a venit marţi pentru un proces la Palatul de Justiţie din Galaţi, a trecut prin mari emoţii după ce şi-a pierdut actele şi banii, în incinta instituţiei.

După ce şi-a terminat treaba, femeia a plecat spre casă, dar abia când s-a urcat în microbuzul ce urma să o ducă în oraşul vecin a constat că portofelul în care se aflau documentele personale şi banii, 750 de lei, dispăruseră. Bătrâna, care are 75 de ani, s-a întors cu sufletul la gură la Tribunal şi a avut norocul să constate că portofelul, cu tot ceea ce se afla în el, era în siguranţă. Asta deoarece obiectul a fost găsit la timp de o jandarmeriţă care asigură paza la intrarea în Palatul de Justiţie şi care, în momentul în care a văzut poza din buletin, şi-a dat seama cui îi aparţinea bunul.

"Plt. maj. Urban Iuliana şi-a amintit de posesoarea portofelului întrucât o mai văzuse pe holurile Palatului de Justiţie în aceeaşi zi şi chiar a ajutat-o să-şi aranjeze documentele ce trebuiau depuse la registratură", a precizat plt. maj. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.

Brăileanca a putut astfel să intre imediat în posesia portofelului cu bani, pentru că primii pe care i-a întrebat despre obiectul pierdut au fost chiar jandarmii. Femeia a plecat acasă mulţumită şi însoţită de recomandări preventive.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.