Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ATENŢIONARE METEO: Galațiul, sub COD GALBEN. Se anunță PLOI și VÂNT

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de ploi şi intensificări ale vântului în intervalul 13 martie, ora 21,00 - 14 martie, ora 14,00.

În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în sudul şi în estul ţării, dar îndeosebi în Muntenia (inclusiv în zona municipiului Bucureşti), în sudul Moldovei şi în Dobrogea unde rafalele vor depăşi 55...65 km/h., a informat ANM.

Vântul se va intensifica şi la munte, în special în zona Carpaţilor Orientali, iar la peste 1500 m altitudine vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.

Cum va fi vremea luni în Galați


Potrivit meteorologilor, în Galați, acest început de săptămână va fi parţial înnorat şi friguros. Se vor înregistra până la 7 grade Celsius, iar pe timpul nopţii - mercurul în termometre va coborî sub limita de îngheţ: -1 grad Celsius.

Nu sunt şanse de precipitaţii.

Vântul va bate cu o viteză de până la 27 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică nu va depăşi valoarea de 766 mm coloană de mercur, iar umiditatea va oscila în jurul valorii de 53 la sută. (informaţii preluate din surse online)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.