Biciclistă ACCIDENTATĂ de... un autobuz staționat
Marți, 15 martie, în jurul orei 17,30, în stația de autobuz de la Agenția CFR, adică în plin centrul orașului, a avut loc un accident bizar, soldat cu rănirea ușoară a unei femei. Aceasta era pe bicicletă și se deplasa pe trotuar, însă, la un moment dat, a vrut să ocolească un pieton și a pierdut, se pare, controlul ghidonului, ieșind în stradă.
Pe carosabil se afla un autobuz, care, din fericire, staționa, iar bicicleta s-a înfipt în el, fără ca femeia să se mai poată redresa. În urma impactului, biciclista s-a lovit destul de serios la cap, dar era conștientă în momentul în care a fost preluată de o ambulanță, de la fața locului.
Polițiștii au efectuat măsurători pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul. Absurdul situației redeschide controversatul subiect al pistelor speciale pentru bicicliști, care la noi lipsesc cu desăvârșire de pe drumurile principale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.