Parlamentul European îşi bate capul şi cu ciclismul
* 45.000 km rute pentru biciclete; excepţie, Galaţiul *
În timp ce la Galaţi bicicliştii protestează că îşi riscă viaţa pe carosabil şi nu au unde se plimba, Parlamentul European a găzduit o reuniune privind viitoarea politică europeană pentru ciclism – ne informează europarlamentara gălăţeană Adriana Ţicău (foto).
Federaţia Europeană pentru Ciclism a reiterat cu această ocazie o invitaţie către administraţiile locale din statele UE ca să adere la "Carta oraşului Bruxelles pentru ciclism". Federaţia a solicitat Parlamentului European crearea unui intergrup pentru ciclism.
Prin semnarea Cartei, administraţiile locale ale oraşelor europene se angajează să investească în dezvoltarea ciclismului ca parte integrata a politicii de mobilitate urbană şi de reducere a poluării şi deci a schimbarilor climatice.
"Bicicliştii sunt cu siguranţă unii dintre cei mai vulnerabili participanţi la trafic. Este necesar să creştem siguranţa rutieră a acestora printr-o mai bună educare a participanţilor în trafic. Trebuie să dezvoltăm infrastructura specifică la nivel european şi local, având în vedere că bugetele alocate pentru construirea de piste pentru biciclişti sunt foarte mici sau inexistente”, a declarat – parcă anume pentru Galaţi! – Adriana Ţicău.
De la europarlamentara PSD aflăm un lucru curios: ţările UE vor fi legate şi prin trasee... de biciclete, prin proiectul EuroVELO! Deja există 12 rute velo care leagă nordul de sudul continentului, totalizând 45.000 km, care ar trebui dezvoltat la 66.000km.
Ruta europeană pentru ciclism EuroVelo6 va lega Atlanticul de Marea Neagră, mare parte a acestui traseu mergând de-a lungul Dunării. Nu şi pe la Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.