Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce post scoate la CONCURS Primăria Galați


Primăria municipiului Galaţi anunţă că organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director executiv la Direcţia de Asistenţă Socială.

Concurenţilor li se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă juridice sau administrative, dar şi studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii. De asemenea, este obligatorie vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, de minimum trei ani.

Proba scrisă este programată pe 25 ianuarie 2017 şi va fi urmată de interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei, din strada Domnească nr.38, sau la telefon 0236/307713.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.