Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Reprezentaţii României la Kiev | Ilinca şi Alex Florea merg cu „Yodel It” la Eurovision (VIDEO)

Ilinca şi Alex Florea cu piesa „Yodel It” vor reprezenta România concursul Eurovision Song Contest 2017 de la Kiev, după ce au câştigat, duminică seara, finala selecţiei naţionale. După ce, în semifinală, au fost preferaţii juriului de specialitate, care le-a acordat punctaj maxim, acum au fost favoriţii publicului, câştigătorul fiind desemnat prin televot. Astfel, piesa „Yodel it!” a primit 10.377 de voturi de la public în timpul celor 60 de minute alocate televotingului, pe locul al doilea, la mare distanţă, clasându-se MIHAI cu piesa „I Won’t Surrender” - 5.201 voturi, urmat de Instinct, cu „Petale”, melodie care a înregistrat 3.063 de voturi.
„Le mulţumim telespectatorilor care ne-au votat şi sperăm să-i facem mândri. La Kiev îi vom reprezenta pe toţi cei care au fost în această seară în finala Eurovision”, au spus cu emoţie Ilinca şi Alex Florea. Amândoi s-au remarcat în concursurile de talente. Ilinca a concurat la X Factor, membră a unei trupe de patru fete, dar şi la Vocea României, ajungând până în semifinale alături de Loredana. Alex Florea a participat şi el la X Factor, şi a cunoscut succesul şi la Vocea României.
Piesa "Yodel It"este compusă de Mihai Alexandru, pe versurile textierei Alexandra Niculae.

{youtube}gU8GxDbhZ9U{/youtube}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.