Un gălăţean şi o gălăţeancă, în finala Next Star
Briana Guşu, în vârstă de 10 ani, şi Alex Beznea, de 11 ani, ambii din Galaţi, sunt printre cei zece finalişti care, joi, 6 aprilie, de la ora 20,30, se vor lupta pentru marele trofeu „Next Star”, şi, implicit, pentru premiul în valoare de 20.000 de euro.
Trofeul va fi acordat de două nume de primă mărime ale comediei româneşti, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Merită să ne reamintim că Alex şi Briana au ajuns în finală în aceeaşi ediţie. Briana a primit trofeul Golden Star, pentru interpretarea piesei Arethei Franklin "Think", iar Alex, cu ajutorul unor pălării, a jucat o poveste în care a interpretat nu mai puţin de nouă personaje, unul mai amuzant decât celălalt. Alex se află pentru a doua oară în finala "Next Star".
Competiţia va fi grea, aşa că le ţinem pumnii strânşi lui Alex şi Brianei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.