Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Unde nu-i bere, vai de torace!

Se pare că setea scoate ce-i mai rău din oameni – a aflat-o un bărbat de 42 de ani care locuieşte la blocul G4 din Micro 19 şi care a ajuns la Urgenţe, susţine el, după ce ar fi refuzat să-şi cinstească un vecin.

„Eu am intrat în scara blocului şi el mi-a zis să-i dau o bere. Am refuzat şi atunci a început să mă bată cu pumnii şi cu picioarele. Am vorbit cu Poliţia şi am de gând să depun plângere”, povesteşte Sava T., internat acum în secţia de Chirurgie Toracică.

„Bărbatul a suferit un pneumotorax drept cu fractură costală de coastă dreaptă numărul opt. A fost operat, evoluţia postoperatorie este bună, prognosticul bun şi nu pune probleme medicale speciale” a precizat managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Călina Lazarovici.

„În cauză se efectuează cercetări. Suntem în aşteptarea certificatului medico-legal, iar dacă bărbatul va depune plângere se vor lua măsurile care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Cristina Tatulici.

Aşa se întâmplă când unii ar da orice pentru o bere rece, inclusiv o bătaie soră cu spitalizarea unui vecin.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.