Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Eveniment

27242 articole RSS

Festivalul Bujorului, la Rediu

Duminică, 10 mai, la Rediu, are loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Bujorului. Ajunsă deja o tradiţie (la „concurenţă” cu Roşcaniul), manifestarea îşi propune să promoveze tradiţiile locale şi să...

Necunoscut călcat de maşină la Satu Costi

Nici nu a început bine „relaxarea”, că vinerea deja numără un accident grav. Agentul-şef Ştefănache Stan, purtătorul de cuvânt al poliţiei Rutiere Galaţi: „Ion Roşca, de 31 de ani, îşi conducea Dacia ...

Ziua Imnului Naţional, tratată cu indiferenţă

* Slaba prezenţă a gălăţenilor nu trebuie să ne mire, având în vedere că n-au venit nici prefectul, primarul sau preşedintele CJ! * Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită, ieri, la Galaţi, într-un c...

Nebunie în trafic, la început de august

Luna lui cuptor va încinge spiritele în rândul conducătorilor auto! Patru străzi din sudul municipiului Galaţi vor fi închise parţial sau total, în primele zile ale lui august. Cea mai importantă dint...

Săptămânalul „Acţiunea” acuză presiuni politice

Potrivit celor de la săptămânalul „Acţiunea”, un control făcut de către comisarii Gărzii Financiare timp de 3 zile, nu s-a soldat, la finalul verificărilor, cu nicio amendă. În schimb, tirajele distri...

Trei secunde pentru trei infracţiuni

* Un individ s-a jucat cu destinul, conducând băut, fără permis, şi în final provocând un accident, în urma căruia un copil şi-a pierdut viaţa! * Dezastru pe Drumul Naţional 26! Gheorghe Mistreanu, de...

Mănăstirea Adam are nevoie de noi

Incendiul de la Mănăstirea Adam a mistuit noul corp de chilii, motiv pentru care, în Postul Maicii Domnului, avem şansa să punem umărul la refacerea aşezământului monahal. Pentru că Icoana Maicii Domn...

Motociclist spulberat la Grădina Botanică

Ziua de joi nu s-a încheiat într-o notă optimistă. Din contră: sirenele celor două ambulanţe SMURD sosite pe Faleza Superioară, pentru intervenţia la un accident în care un motociclist fusese catapult...

Problemele psihice merg cu bătaia

O femeie de 60 de ani de la Centrul Medico-Social de la Găneşti a ajuns la Urgenţe în urma unei altercaţii. Detalii ne-a oferit directorul-executiv al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, dr...

S-a dat apă pe terasa Vânători

Inginerul Aurel Zamfir, directorul sucursalei Galaţi a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), ne-a declarat că începând de luni, 4 mai, a început furnizarea apei pentru irigaţii pe te...

Pâinea noastră în Cipru

* Rumânii din Serbia : Patria Democrată a Rumânilor din Serbia, singurul partid reprezentându-i pe cei 300.000 de români din Timocul sârbesc, şi-a serbat zilele trecute cinci ani de la înfiinţare, făr...

70 la sută din oraş va rămâne fără apă, pe 2 august

Dacă plănuiţi un weekend prelungit la mare, nu plecaţi de acasă înainte de a vă face rezerve de apă, căci la întoarcere veţi găsi robinetele uscate. Operatorul regional Apă Canal anunţă că va întrerup...

Dunărea downloadează peturi

* De pe torenţi * Căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi: „Inspectoratul pentru Situaţiile de Urgenţă a notificat Prefectura Galaţi în legătură cu peturile aduse la malul gălăţean...

Festival şi jandarmi

Păzit de 60 de jandarmi, „Festivalului berii – Timişoreana” se dezlănţuie începând de azi şi până duminică, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor. Oamenii legii sunt prezenţi prin patrule pedestre, ...

Jaf la o casă de schimb valutar

* Al doilea jaf, în numai trei luni, la casele de schimb valutar * Imaginile de pe camerele video – analizate de poliţie * Lipsa mănuşilor – semn de amatorism * Amprentele hoţilor de la schimbul valut...

Luna plină va împiedica observarea Perseidelor

Vineri, cu începere de la ora 21,00, Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii va organiza observaţii astronomice, cu ocazia unui fenomen astronomic deosebit, Perseide...