Froch, ţi-o iei de la Slobozia Conachi!

* Rubrica de faţă tratează toate evenimentele sportive ale săptămânii recent încheiate. Astăzi mi-am luat o pauză de la fotbal şi de la Gigi Becali, deoarece „nobila artă” merită ceva mai mult. Doar avem campion mondial la box profesionist.

* Britanicul Carl Froch, unul dintre potenţialii adversari ai lui Lucian Bute în cursa pentru titlul de cel mai bun pugilist la categoria supermijlocie, vorbeşte mai mult decât boxează. „Îl fac KO şi la el acasă!”, spune guralivul de după Canalul Mânecii. Mă tem că dacă ar veni la Pechea şi-ar lua-o în freză încă de pe la Slobozia Conachi. Avem nişte caractere prin judeţ care pun boul pe gânduri dintr-o singură lovitură…

* De fapt, iată cât de curajos este Froch: „Mă bat cu Bute oriunde, dar nu la Montreal. Acolo nimeni nu-l poate învinge la puncte.” Apoi, după câteva luni, a revenit: „Sunt dispus să mă lupt cu el numai în Anglia.” Următoarea declaraţie a individului ar trebui să sune cam aşa: „Ce mai, mă iau la pumni cu Lucian doar dacă mi se garantează că voi câştiga!”

* M-am trezit ieri dimineaţă special pentru a urmări „pomul lăudat”, finala SuperSix dintre Froch şi Andre Ward. După cele 12 runde lipsite de sare şi piper, pot spune fără teama de a greşi: Bute e poate cel mai bun din lume la categoria sa, în mod normal i-ar da cap în cap pe cei doi. Pe britanicul cu nume a cărui rezonanţă mă face să roşesc cred că-l bate şi Oana Zăvoranu… 

* Americanul Ward e tehnic, are şi minte mai multă decât cel pe care l-a învins ieri dimineaţă, dar o face pe şmecherul. Întrebat după meci dacă este dispus să-şi încrucişeze mănuşile cu pecheanul nostru, Andre a dat-o la întors: „Nu era potrivit să vorbim despre acest subiect înainte de meci, iar acum merit o pauză. Vom discuta despre acest lucru pe viitor. Bute trebuie să mai boxeze împotriva unui adversar de nivel A pentru a putea avea şanse cu mine.” Cu alte cuvinte, el s-a tras de păr cu englezoiul, şi-au cărat poşete în cap (metaforic vorbind, v-aţi dat seama), dar se crede pugilist? Îmi este mai limpede ca niciodată că cei cu gura mare sunt, de fapt, nişte marionete. A existat o singură excepţie: Muhammad Ali.