Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tânăr de 19 ani, reținut pentru înșelăciune

Un tânăr de 19 ani din comuna Măstăcani a fost reținut de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, fiind bănuit că ar fi implicat în activități ilicite pe linia infracțiunilor informatice. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile. Din probele administrate, a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2020-ianuarie 2022, persoana în cauză ar fi postat mai multe anunțuri de vânzare fictive, pe platforme de comerț online, iar ulterior ar fi solicitat potențialilor cumpărători diverse sume de bani cu titlu de avans, taxă de transport sau plata integrală, fără a trimite bunurile promise.
Tânărul deținea numeroase conturi la instituții financiare din mediul internațional cu servicii online, pe numele său, dar și pe numele altor persoane. Pentru a ascunde activitățile infracționale, acesta a folosit mai multe cartele PrePay, dar și mai multe adrese de e-mail.
Până acum au fost identificate 15 persoane vătămate, prejudiciul fiind de 62.000 de lei, cercetările continuând, pentru a se identifica și alte victime.
Dacă vreţi să cumpăraţi produse de pe diverse platforme de comerț online, polițiștii vă recomandă să refuzați plata produsului în avans. Cel mai sigur este să plătești produsul abia după ce ai verificat produsul primit, iar utilizatorul care a postat anunţul trebuie supus unor minime verificări (eventuale recenzii, alte produse vândute, data înscrierii, activitate etc.). Păstrați numărul anunțului și numărul de telefon al vânzătorului până la finalizarea tranzacției.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.