Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pedeapsă cu închisoarea propusă pentru incendierea vegetației

Ministerul Mediului a pus, recent, în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care incendierea oricărui tip de deșeu, substanță sau obiect să fie considerată infracțiune și să fie pedepsită cu închisoarea de la trei la cinci ani sau cu amendă.
Conform preambulului documentului, proiectul de OUG introduce prevederea că este interzisă nu doar incendierea deșeurilor, mențiune deja existentă, dar și a substanțelor sau obiectelor, făcându-se referire la arderea miriștilor, turbăriilor, lizierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.
Așa cum ați citit recent în "Viața liberă", numai în județul Galați s-au înregistrat, în ultimele câteva zile, 40 de incendii scăpate de sub control, care au distrus 120 de hectare de teren. Pompierii au stabilit că principalele cazuri ale incendiilor le-au reprezentat utilizarea necorespunzătoare a focului deschis, incendierea intenționată, neglijența fumătorilor și depozitarea cenușii din sobe în locuri necorespunzătoare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.