Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aproximativ 2.400 de kg de pește comercializat fără acte de proveniență

O societate comercială a fost depistată, în urma unei acțiuni pe linia combaterii braconajului piscicol, cu circa 2.400 de kg de pește comercializat fără acte de proveniență. Joi, 14 aprilie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați, sprijiniți de reprezentanți ANPA - Serviciul Teritorial Moldova, DSVSA Galați și Garda de Mediu Galați, au efectuat mai multe controale, care au vizat verificarea respectării prevederilor legislației în domeniul comercializării peștelui și produselor din pește.

Cu această ocazie, la două puncte de lucru ale unei societăți comerciale din municipiul Tecuci, s-a constatat că nu există documente de proveniență pentru cantitatea de 1.569 kg, respectiv, 838 kg de pește, de diverse specii. Totodată, administratorul societății nu a putut prezenta documente de trasabilitate, astfel încât a fost aplicată o sancțiune contravențională de 12.000 de lei pentru încălcarea normelor sanitar-veterinare pentru siguranța alimentelor, privind demonstrarea trasabilității produselor la punerea pe piață sau comercializarea alimentelor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, marfa fiind lăsată în custodia agentului comercial pentru valorificare, urmând a se dispune alte măsuri procedurale, cu ocazia cercetărilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.