Apaterm, din nou în faţa instanţei
Astăzi ar putea fi ziua decisivă pentru societatea Apaterm. Planul de reorganizare ar putea fi confirmat sau respins de instanţa de judecată iar pentru societate ar putea însemna fie undă verde pentru reorganizare, fie falimentul. Un cuvânt greu de spus în decizia judecătorului sindic va avea practicianul în insolvenţă care a analizat documentul propus de Apaterm şi de RomInsolv SPRL, administratorul său judiciar. De asemenea, contestaţiile depuse de Electrocentrale, dar şi de câteva asociaţii de proprietari ar putea cântări mai mult şi amâna decizia judecătorului la un alt termen. Indiferent cum se va sfârşi această zi pentru Apaterm, în Consiliul Local, grupul PDL bate monedă pentru aprobarea proiectului de hotărâre depus de consilierul local Viorel Trif. Acesta vrea să convingă aleşii să voteze pentru delegarea serviciului de termoficare dar şi a reţelei de încălzire către Electrocentrale, măsură ce ar fi valabilă până cel târziu la 1 mai 2012, dată după care se va organiza o licitaţie pentru stabilirea celui care va furniza în continuare respectivul serviciu. După cum ne-a declarat Viorel Trif, proiectul propus ar putea fi discutat la şedinţa ordinară a Consiliului Local de joi. Pe ordinea de zi a şedinţei se află şi un proiect de hotărâre privind aprobarea bilanţului termoenergetic la nivelul municipiului Galaţi.
În rest, dincolo atmosfera politică şi juridică încinsă, gălăţenii racordaţi la sistemul de termoficare nu simt decât frigul pătrunzător din case. Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco ameninţa joia trecută că, dacă nici luni nu vom avea căldură, va declanşa măsuri radicale împotriva Electrocentrale. Deocamdată nu s-a întâmplat nimic. Iar vremea se răceşte.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.