Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Percheziții domiciliare în Galați și Brăila, într-un dosar de furt calificat. Operaţiunea „JUPITER”

Percheziții domiciliare în Galați și Brăila, într-un dosar de furt calificat. Operaţiunea „JUPITER”

Cinci mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Galați și Brăila au fost puse în executare în cadrul Operațiunii „JUPITER”, derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

Activitățile au fost desfășurate într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, constând în sustragerea unor contactori electrici confecționați din cupru și argint, de la mai multe macarale de cheu, aparținând unei societăți comerciale din municipiul Galați, prejudiciul fiind produs în perioada 30 aprilie – 4 mai 2026.

În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, numeroase bunuri susceptibile a proveni din activități infracționale, respectiv scule și echipamente electrice profesionale, tablete industriale, stații de emisie-recepție, contactori industriali, telefoane mobile și alte obiecte de interes pentru cauză.

Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate este estimată la 160.000 de lei.

De la sediul unei societăți comerciale au fost ridicate mai multe documente privind activitatea de achiziție și gestionare a deșeurilor, în vederea verificării legalității operațiunilor desfășurate.

„Polițiștii au aplicat și o sancțiune contravențională conform prevederilor O.U.G. nr. 31/2011 privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 4 kilograme de cupru tratat termic. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun”, precizează autorităţile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Desfintati aceste centre de colectare,afaceri ale unor interlopi ce incurajeaza astfel de activitati Vineri, 12 Iunie 2026 14:30 104.28.106.*** Link la comentariu

In romania, nu mai exista deseuri feroase si neferoase de la populatie, tot ce se afla in depozitele de deseuri metalice, sun in totalitate metale optinute prin furt de la diverse intreprinderi, desfi

postat de Stan Sâmbătă, 13 Iunie 2026 03:27 86.124.201.*** Link la comentariu

Si cei de la firma de paza nu au nimic de zis?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.