Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ziua recursului: Apaterm, din nou în instanţă

Astăzi ar putea fi o zi decisivă pentru soarta societăţii locale Apaterm. La Curtea de Apel se va judeca recursul împotriva hotărârii prin care s-a dispus intrarea în procedură simplificată de faliment.

După cum ne-a declarat administratorul special al Apaterm, Adriana Stratulat, societatea funcţionează, pentru că intrarea în faliment a fost suspendată pe perioada judecării recursului şi speră ca lucrurile să se aşeze în favoarea planului de reorganizare.

„Suntem o societate care asigură un serviciu de utilitate publică. Suntem optimişti, ne facem treaba şi am depus actele pe care le considerăm oportune pentru a ne susţine recursul. Sunt 700 de salariaţi care lucrează aici, unii de ani de zile, au căpătat aici experienţă, competenţă profesională. Implicaţiile sunt enorme, dacă multiplici numai cu numărul membrilor lor de familie. Dincolo de efectele sociale exterioare, nu poţi să nu vezi totul. Eu pun suflet în ceea ce fac şi cred în planul de reorganizare pe care l-am depus la început”, ne-a declarat Adriana Stratulat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.