Femeie din Galați, prinsă când ridica un colet în care era o armă

O femeie de 40 de ani, din comuna Gohor, județul Galați, a fost prinsă de polițiști în timp ce ridica, de la o firmă de curierat din Tecuci, un colet trimis din Spania. În pachet se afla o armă de tir cu aer comprimat, neletală, dar pentru care este necesară autorizarea, precum și două cutii cu alice.
Femeia a fost depistată în flagrant pe 9 septembrie, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați. După ce au verificat coletul, oamenii legii au găsit arma și muniția și le-au ridicat pentru expertiză.
Din primele verificări a reieșit că pachetul a fost expediat din Spania de fratele femeii, în vârstă de 42 de ani. Polițiștii încearcă acum să afle de unde a fost cumpărată arma, în ce condiții a fost trimisă spre România și cum a ajuns în colet.
În acest caz se fac cercetări pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Ancheta este în desfășurare, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care arma a fost achiziționată și introdusă în țară.





Ba diaspora...nu mai confundati,sau comparati Spania cu Romania.Spania e unde e iar Romanica e cam la 200 de ani in urma.Nu vedeti?...aici inca incearca sa ne tina pe intuneric!
Ok , necesita Autorizare . Dai femeii un Proces Verbal , o cerere de Autorizare ...si retine temporar arma 30 zile . Facem anchete ca si cand pregatea Nu-Stiu-Ce asasinat ! Aer Comprimat :)
Si dacă-ti cumperi un detector de metale îți trebuie aviz de la poliție! Nu se mai poate cu atâta băgare in seamă a MAI,a invadat toate aspectele vieții!
Daca iti trebuie pocnitoare, ia-ti, d-le, autorizatie.