Gălățean trimis în judecată pentru tentativă de omor. Victima a fost bătută cu bâta in cap

Dosarul gălățeanului acuzat că și-a făcut dreptate cu bâta, după o ceartă încheiată cu o bătaie soră cu moartea, a ajuns în instanță. Procurorii au terminat ancheta și l-au trimis în judecată pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma altercației, victima s-a ales cu răni grave.
Așa cum "Viața liberă" a scris la momentul respectiv, totul s-a întâmplat pe 6 august, într-un loc public din Galați. Un conflict care, la început, nu părea să anunțe ceva atât de grav a degenerat rapid într-o bătaie cruntă cu bâta.
Potrivit anchetei, nu a fost vorba despre o singură lovitură. Victima ar fi fost lovită în repetate rânduri, cu picioarele și cu bâta, în cap, peste corp și la picioare, iar la aceste scene au asistat mai mulți oameni.
În urma agresiunii, victima a rămas cu răni serioase, iar medicii au stabilit că pentru vindecare sunt necesare între 70 și 80 de zile de îngrijiri medicale.
Pentru că bătaia s-a petrecut în public și în fața mai multor martori, bărbatul este cercetat nu doar pentru tentativa de omor, ci și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
A doua zi după incident, pe 7 august, acesta a ajuns în fața Tribunalului Galați. Procurorii au cerut arestarea lui preventivă, iar instanța a admis cererea. De atunci, bărbatul se află în arest.
În săptămânile care au urmat, procurorii și polițiștii au strâns probe și au încercat să pună cap la cap tot ce s-a întâmplat în acea zi.
Acum, ancheta s-a încheiat, iar astăzi, 24 septembrie, procurorul a decis trimiterea în judecată a bărbatului, iar dosarul a fost trimis la Tribunalul Galați. Totodată, procurorii au cerut ca acesta să rămână în arest preventiv și pe perioada judecății.
De aici, povestea se mută în sala de judecată. Tribunalul Galați va analiza probele din dosar și va decide mai departe în acest caz.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.