Mama copilului găsit mort de foame în Micro 16, trimisă în judecată. Tatăl neglijent, judecat în libertate

La patru luni de la descoperirea care a șocat Galațiul, mama copilului de 2 ani și 9 luni găsit mort într-un apartament din Micro 16 a fost trimisă în judecată pentru omor asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului. Procurorii susțin că băiețelul ar fi murit după luni în care nevoile sale elementare ar fi fost ignorate. În același dosar a fost trimis în judecată și concubinul femeii, acuzat că nu și-ar fi îngrijit corespunzător ceilalți doi copii.
Ancheta în cazul tragediei descoperite pe 10 iunie, într-un apartament din Galați, s-a încheiat, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Galați. Mama, în vârstă de 22 de ani, va fi judecată în stare de arest preventiv, în timp ce concubinul ei va răspunde în fața instanței pentru felul în care, potrivit procurorilor, și-ar fi neglijat cei doi copii.
Descoperirea care a cutremurat Galațiul
Tragedia a ieșit la iveală pe 10 iunie, după ce mama copilului nu a mai putut fi contactată. Concubinul ei, plecat la muncă în străinătate, s-ar fi îngrijorat că nu reușea să vorbească cu ea și ar fi rugat o rudă să meargă la apartamentul familiei, de pe strada Mihail Sadoveanu, pentru a vedea dacă totul este în regulă.
Cum nimeni nu a răspuns la ușă, au fost chemate autoritățile. Pompierii au intervenit pentru a intra în locuință, iar ceea ce au găsit acolo avea să șocheze întreaga comunitate: unul dintre copii era mort, iar ceilalți doi se aflau în apartament și aveau nevoie de ajutor medical.
Potrivit informațiilor transmise atunci de autorități, moartea sa s-ar fi produs cu aproximativ o săptămână înainte de descoperirea trupului. Ceilalți doi copii au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Cazul a ridicat numeroase întrebări despre ce se întâmplase în apartamentul respectiv înainte de intervenția autorităților. Ancheta procurorilor a urmărit perioada dinainte cu mai multe luni în care, potrivit acuzațiilor, copiii nu ar fi primit hrana și îngrijirile medicale necesare.
O mamă după gratii pentru omor și un tată neglijent liber
Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie – 10 iunie 2026, femeia și-ar fi înfometat băiețelul de 2 ani și 9 luni și nu l-ar fi dus la medic, deși suferea de anumite afecțiuni. Procurorii susțin că aceste lipsuri au dus la moartea copilului, pe 10 iunie.
Nici ceilalți doi copii, un băiețel de 4 ani și 10 luni și o fetiță de numai 2 ani și 9 luni, nu ar fi avut parte de hrana și îngrijirea de care aveau nevoie. Cei mici au fost găsiți într-o stare gravă, cu semne de neglijare și suferință, și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Potrivit procurorilor, în lunile care au precedat descoperirea, aceștia ar fi fost lăsați flămânzi și fără ajutor medical, deși sufereau de anumite afecțiuni. Lipsa hranei și a tratamentului le-ar fi pus în pericol grav sănătatea și dezvoltarea fizică și intelectuală.
În același dosar, tatăl copiilor a fost trimis în judecată pentru rele tratamente aplicate minorului. Potrivit procurorilor, din ianuarie până în iunie, bărbatul nu le-ar fi asigurat celor doi copii ai săi banii necesari pentru hrană. Mai mult, anchetatorii susțin că acesta știa că cei mici sufereau de anumite afecțiuni, dar nu i-ar fi dus la medic pentru a primi îngrijirile de care aveau nevoie.
Potrivit rechizitoriului, nepăsarea bărbatului ar fi afectat grav sănătatea celor doi micuți și le-ar fi pus în pericol dezvoltarea.
Însă, spre deosebire de mamă, care se află în arest preventiv, bărbatul va fi judecat în stare de libertate pentru rele tratamente aplicate minorului.
Dosarul ajunge în instanță, după luni de anchetă
În primele zile după descoperirea tragediei, au existat semne de întrebare cu privire la starea psihică a mamei, însă expertiza medico-legală psihiatrică a stabilit ulterior că avea discernământ. Femeia se află în arest preventiv încă din timpul anchetei și a contestat în repetate rânduri deciziile prin care a fost menținută această măsură, însă fără succes. Pe 14 octombrie, după finalizarea anchetei, procurorii au trimis dosarul la Tribunalul Galați, solicitând menținerea arestului preventiv. Femeia va fi judecată pentru omor asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului, infracțiuni pentru care riscă ani grei de închisoare. Pentru omor asupra unui membru de familie, pedeapsa poate ajunge la 25 de ani de închisoare, iar sancțiunea finală va fi stabilită de instanță, potrivit regulilor aplicabile în cazul celor două infracțiuni.





Statul trebuie sa ne cutremure . De ce? Ptr ca din 5 oameni ,3 au probleme psihice. Mai mici sau mai mari. Mama respectiva trebuia monitorizata, de institutii de stat. Asa este si cazul de la Constant