Percheziții și în Galați într-un dosar de propagandă teroristă în care sunt implicați minori

Percheziții și în Galați, într-un dosar de propagandă teroristă în care sunt cercetați trei adolescenți. Procurorii DIICOT spun că minorii ar fi accesat și păstrat materiale de propagandă ale unor organizații teroriste, iar unul dintre ei ar fi redactat inclusiv ghiduri despre cum pot fi ascunse legăturile cu astfel de grupări și evitate suspiciunile autorităților.
Ancheta îi vizează pe doi adolescenți de 16 ani și pe unul de 17 ani, iar pe 15 octombrie procurorii și polițiștii au făcut percheziții la domiciliile și reședințele acestora, în județele Galați, Constanța, Alba și Iași. În urma verificărilor, au fost ridicate mai multe mijloace de probă.
Anul acesta, cei trei adolescenți ar fi intrat de mai multe ori pe site-uri unde erau publicate materiale de propagandă ale unor organizații teroriste. Nu doar că le-ar fi urmărit, ci ar fi și păstrat astfel de materiale, fiind atrași de ideologia extremistă islamică, potrivit anchetatorilor.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale dosarului îl reprezintă activitatea unuia dintre minori, care ar fi întocmit ghiduri cu reguli despre cum ar trebui să se comporte un susținător sau un luptător al unei organizații teroriste pentru a-și ascunde apartenența și a nu atrage atenția autorităților.
Documentele ar fi cuprins informații despre metodele folosite de serviciile de informații pentru identificarea persoanelor suspectate de implicare în activități teroriste, dar și recomandări privind interacțiunea cu autoritățile și ascunderea intențiilor ostile. Pentru redactarea lor, adolescentul ar fi folosit articole publicate pe o platformă online de propagandă asociată unei organizații teroriste, unde erau distribuite comunicate și materiale de promovare ideologică.
Percheziții în patru județe
Acțiunile din 15 octombrie au fost desfășurate de procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii din cadrul structurii și ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate. Ancheta a beneficiat și de sprijinul informativ al Serviciului Român de Informații. La intervenții au participat luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale, criminaliști și polițiști din județele vizate, precum și jandarmi din Constanța și Alba.
Cazul readuce în atenție riscurile la care sunt expuși adolescenții în mediul online, unde pot ajunge în contact cu ideologii extremiste și cu materiale care promovează violența. Potrivit DIICOT, tinerii pot fi vulnerabili în fața propagandei radicale, mai ales atunci când caută modele de urmat sau un grup de care să simtă că aparțin.
Identificarea timpurie a unor astfel de situații și implicarea familiei și a școlii sunt importante pentru prevenirea radicalizării și a unor posibile consecințe grave.
Cei trei minori sunt cercetați pentru accesarea repetată și deținerea de materiale de propagandă teroristă în scopul însușirii ideologiei unei organizații teroriste.





LOOOOL!!!
Am văzut o gașcă de copii jucând ascunselea în parc, cred că aș putea să-i denunț ca teroriști .
Toata această eficiență și promptitudine vine de la prea multa frecare de menta în secții și "patrulat" in mediul online decât în cel real.
Vad comentarii batjocoritoare. Dupa un school shooting ca in Polonia, postacii ar fi sarit ca arsi ca autoritatile nu fac nimic sa previna. Voi chiar stiti tot ce fac copiii vostri in off/online?
Cât de tare e diicot ăsta. Eu zic sa le mărească bugetul. Nici o musca rusească nu mai zboară pe aici de frica lor, nici un praf de coca prin port la Constanța.
Cine sunt adolescenții? Câți ani au? La ce școli învață? Cu se se ocupă părinții? Cei care-i încurajează aici, în numele libertății presei sunt monitorizați?
Catre "Un parinte", care a comentat mai jos: Intrebarea mea este: tu de ce (chiar) nu stii ce fac copii tai in off/online? Aplici "parenting modern" si ii lasi de capul lor sa faca ce vor?
La ai nostri nepoți,ia facut boți,roboți ostrogoți,netoți, Tineri si bezmetici,Facuți antisistemici,Impotriva statului de drept,Corupt,vândut,DEȘTEEEPT,Cu Abuzu-n mână,mergând La RUINĂ.
Eroii vieții nu au depistat(sau ar fi putut preveni) cine a făcut atacul informatic de la ANCPI ce a cauzat României daune directe și indirecte de peste 1MILIARD DE EURO !!!?
Daca se face de ce se face. Daca se cauta de ce se cauta. Daca nu,de ce nu?Nu este de mirare ca avem aceeași garnitura de politicieni in zeci de ani. Si daca ar fi numai acest aspect..
Pentru X , potra e liber cu bani nejustificati și cu armament de asalt. Galatiul e plin de pești, Romania e plină de interlopi cu diaconul vostru și justiția Lia.