Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Acuzat de crimă, un cioban din Scânteieşti şi-a acceptat pedeapsa

Stăpânul stânei de la Scânteieşti unde s-a dovedit că, până acum, ar fi fost comise două crime s-a aflat, de curând, la Curtea de Apel, şi a atacat decizia primită pentru cea de-a doua crimă. Ştefan Patriche, zis Boieru, şi Pavel Covaci, zis Paulică, au fost condamnaţi de judecătorii Tribunalului la 12 ani, respectiv, 14 ani de închisoare, după ce Parchetul i-a trimis în judecată pentru moartea lui Dănuţ Roşca.
La ultimul termen de la Curte, Covaci a renunţat să se mai judece, astfel că hotărârea Tribunalului a rămas definitivă în ceea ce-l priveşte. În schimb, Patriche a ales să rămână pe poziţii, solicitând un termen până la care să-şi angajeze un avocat. Şedinţa a fost marcată şi de supărarea acestuia că este strigat atât cu nume şi prenume, cât şi cu poreclele "Boieru" şi "Gabonţu". "Pe mine nu mă strigă nimeni aşa, Poliţia mi-a dat numele astea", a susţinut omul. "La Cod aşa se spune, strigarea se face cu numele, prenumele şi porecla inculpatului, drept urmare aşa facem şi noi", i-a explicat judecătorul.
Cei doi inculpaţi sunt acuzaţi că ar fi avut fiecare câte o contribuţie la moartea lui Roşca, un tânăr din comuna vasluiană Murgeni, adus la Scânteieşti pentru a lucra la stâna lui Boieru. Conform anchetatorilor, tânărul a fost bătut până ce şi-a dat ultima suflare. Potrivit procurorilor, Covaci a fost cel care i-ar fi cerut lui Roşca să se trezească şi să aibă grijă de animale. Acesta ar fi refuzat şi ar fi fugit spre pădurea din apropiere. Covaci l-ar fi urmărit, l-ar fi prins şi l-ar fi legat cu o sârmă, iar apoi l-ar fi bătut cu pumnii şi picioarele, lăsându-l fără suflare. După ce a aflat de moartea angajatului său, Patriche le-ar fi cerut celorlalţi să nu spună ce-au auzit şi ce-au văzut, ci să declare că Roşca a venit cu căruţa în viteză, aceasta s-ar fi răsturnat şi tânărul s-ar fi lovit în cădere. Pentru acest lucru, a fost acuzat de favorizarea infractorului.
Această a doua crimă a fost descoperită în timp ce ambii condamnaţi erau cercetaţi pentru moartea altui cioban, adus tot din Vaslui, Ion Olteanu. Procurorii au stabilit că bătrânul a fost agresat atât de Covaci, cât şi de un alt angajat al lui Patriche. Ulterior, omul a fost transportat de Patriche la Bârlad şi lăsat lângă calea ferată. Olteanu a murit în spital, la o săptămână după ce a fost găsit abandonat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.