Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mesajul noului şef al DNA Galaţi: "Dosarele de corupţie vor fi soluţionate"

Noul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Galaţi, Diana Alexandru, are 33 de ani şi lucrează în cadrul unităţii din decembrie 2010. Potrivit spuselor sale, a plecat din cadrul Parchetului Tribunalului pe 1 decembrie 2010, având delegare pentru un post în DNA, iar în primăvara lui 2011 a fost numită pe acel post, în urma unui interviu. Este gălăţeancă şi a absolvit, la Bucureşti, Facultatea de Drept şi Institutul Naţional al Magistraturii. Acum are delegare pentru fotoliul de şef al DNA Galaţi, pentru trei luni, până pe 16 martie 2014. Ne-a primit în biroul său, acolo unde a lucrat ca simplu procuror, pentru că nu vrea să se mute în biroul destinat şefului. Mesajul este simplu şi direct. „Obiectivul este de a continua cu măsuri concrete care ţin în special de soluţionarea în termen rezonabil a dosarelor, cu accent pe cele mai vechi de un an de la data sesizării”, ne-a declarat procurorul-şef Diana Alexandru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MF

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.