TORȚIONARUL Ion Ficior, condamnat la 20 de ani de ÎNCHISOARE pentru crimele de la Periprava
Torţionarul Ion Ficior a fost condamnat miercuri, 29 martie, de Curtea Supremă, la 20 de ani cu executare, în dosarul în care este acuzat de crime împotriva umanităţii, a relatat gandul.info.
Decizia este definitivă.
Ioan Ficior a fost ridicat de poliţişti, miercuri, de la locuinţa sa din Capitală, pentru a fi dus în arest.
Fostul comandant al lagărului comunist de la Periprava este acuzat că, în perioada în care a condus penitenciarul, aici au murit nu mai puţin de 103 deţinuţi.
Procurorii ceruseră, iniţial, o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Ion Ficior.
Ion Ficior a primit aceeaşi pedeapsă pe care a primit-o şi Alexandru Vişinescu, acesta din urmă, fost comandant al puşcăriei comuniste de la Râmnicu Sărat, fiind deja încarcerat de un an.
Ioan Ficior a fost trimis în judecată în 18 august 2014, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Ioan Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici. CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.