Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cererile şi acţiunile SCUTITE de la plata taxei de timbru

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede că o serie de cereri şi acţiuni introduse la instanţele judecătoreşti sunt scutite de la plata taxei de timbru. Dintre acestea, menţionăm acţiunile şi cererile referitoare la:

- stabilirea şi plata pensiilor, precum şi alte drepturi privind asigurările sociale;
- stabilirea şi plata şomajului şi a alocaţiei de stat pentru copii;
- stabilirea şi acordarea despăgubirilor ce decurg din condamnarea sau luarea unei măsuri privative de libertate pe nedrept;
- adopţie, ocrotirea minorilor, tutelă, curatelă, interdicţie judecătorească;
- protecţia drepturilor consumatorilor;
- cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale ce decurg din acestea;
- drepturile pretinse de foştii deţinuţi persecutaţi pentru motive politice în perioada regimului comunist.

Totodată, sunt scutite de taxa judiciară de timbru orice alte acţiuni sau cereri pentru care se prevăd, prin legi speciale, asemenea scutiri (ex. cererile privind soluţionarea conflictelor de muncă).

De menţionat că sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru şi cererile pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere, scutită, potrivit legii, de taxă de timbru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.