Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Maratonul petrecerilor de Revelion

Ştiu, o să-mi spuneţi că e criză, că nu sunt bani, că şomajul e atotstăpânitor şi mie-mi arde de revelionul care e, hăt, peste trei luni. Şi totuşi eu nu mă las şi vă întreb unde v-ar plăcea să petreceţi noaptea dintre ani? La Paris, Viena, Moscova, Praga, Paralia Katerini sau poate pe meleagurile noastre, la Predeal, Buşteni ori Slănic?

Bun, şi dacă vă demonstrez că o vacanţă la Predeal e mai puţin rentabilă financiar decât una la Paris mă credeţi? Iaca: în Predeal, 5 nopţi de cazare, all inclusive, cu cină festivă şi program artistic, costă 550 de euro pentru o persoană.

La Poiana Braşov, 6 nopţi într-un hotel de patru stele vă costă 3.350 de lei, adică 780 de euro pentru şase nopţi.

Un sejur la Paris este vreo 600 de euro. Şi să nu-mi spuneţi că se compară Turnul Eiffel, Champs Elysee, Arcul de Triumf şi Muzeul Louvre cu frumuseţile noastre, e drept, unice, preţioase, dar băştinaşe. Comentaţi?!

Ca să vă deschid doar apetitul pentru un revelion petrecut altfel decât acasă, o să vă spun că maxim 3.000 de lei ar fi suficienţi pentru a petrece noaptea dintre ani în doi, în condiţii de lux în România.

Cu 500 de euro vă descurcaţi în doi la Viena, în Grecia sau la bulgari, în staţiunile montane.

Cu 1.000 de euro plecaţi în doi la Praga sau, dacă mai puneţi ceva pe deasupra, la Paris.

Detalii şi oferte – sâmbătă, în „Viaţa liberă”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.